Fumam o țigară și admiram noaptea caldă, dar pustie, de mai. Nu imi vine sa cred că a trecut deja mai mult de o treime din an. Încă de 2 ori pe atât și vine si 2021. Ce am realizat până acum, anul ăsta? Mai nimic. Lumea chiar s-a oprit, cum susțin ăștia din reclama de la Vodafone, sau naiba știe cine.
Parcă dintr-o dată, problemele de dinainte de pandemie au devenit banale, niște copilării. Drame puerile și nopți plânse aiurea.
Îmi era așa de teamă de singurătate, sau de ceea ce consideram eu că este singurătatea: nopțile dormite singură sau momentele când nici unul din prietenii mei nu putea să iasă cu mine la cafea. Acum? Acum totul e online, remote. Îți poți vedea prietenii doar pe video call, noțiunile de cafenea, club, bar nu mai fac parte din vocabularul și din programul nimănui iar cuvântul 'singurătate' s-a transformat în 'distanțare socială'.
Consider că trebuie să fi super cretin ca toată situația asta să nu te fi învățat nimic, să nu-ți fi dat de gândit, fie ca esti îngrozit de virusul ăsta sau consideri că e un mod de a manipula oamenii. De ce aerul e mai curat și păsărelele cântă mai tare ca niciodată? De ce nu am apreciat mai mult momentele petrecute cu oamenii dragi când am avut ocazia? De ce simt nevoia să fac o schimbare in viața mea dar decid să mă rad in cap sau să îmi fac breton? De ce înjuram de câte ori trebuia să merg la școală, job sau facultate și acum de abia astept să mă întorc?
Pe de o parte, pandemia asta a fost o gură de aer proaspăt. Prea ne grăbeam toți să ajungem.. niciunde. Lucrurile funcționează și dacă le iei încet, timpul trece repede oricum, așa că trebuie prețuit. Hobby-urile noastre rămân destul de des pe dinafară, preocupându-ne mereu cu treburi 'mai importante'. Nimic nu e mai important decât bunăstarea ta psihică și fizică, așa că merită să aloci timp lucrurilor care te fac fericit sau te destresează.
Eu am învățat multe în ultima vreme, deci nu a fost tocmai 'pierdere de timp' toată nebunia asta. Dar tu? Tu ce ai învățat?
Parcă dintr-o dată, problemele de dinainte de pandemie au devenit banale, niște copilării. Drame puerile și nopți plânse aiurea.
Îmi era așa de teamă de singurătate, sau de ceea ce consideram eu că este singurătatea: nopțile dormite singură sau momentele când nici unul din prietenii mei nu putea să iasă cu mine la cafea. Acum? Acum totul e online, remote. Îți poți vedea prietenii doar pe video call, noțiunile de cafenea, club, bar nu mai fac parte din vocabularul și din programul nimănui iar cuvântul 'singurătate' s-a transformat în 'distanțare socială'.
Consider că trebuie să fi super cretin ca toată situația asta să nu te fi învățat nimic, să nu-ți fi dat de gândit, fie ca esti îngrozit de virusul ăsta sau consideri că e un mod de a manipula oamenii. De ce aerul e mai curat și păsărelele cântă mai tare ca niciodată? De ce nu am apreciat mai mult momentele petrecute cu oamenii dragi când am avut ocazia? De ce simt nevoia să fac o schimbare in viața mea dar decid să mă rad in cap sau să îmi fac breton? De ce înjuram de câte ori trebuia să merg la școală, job sau facultate și acum de abia astept să mă întorc?
Pe de o parte, pandemia asta a fost o gură de aer proaspăt. Prea ne grăbeam toți să ajungem.. niciunde. Lucrurile funcționează și dacă le iei încet, timpul trece repede oricum, așa că trebuie prețuit. Hobby-urile noastre rămân destul de des pe dinafară, preocupându-ne mereu cu treburi 'mai importante'. Nimic nu e mai important decât bunăstarea ta psihică și fizică, așa că merită să aloci timp lucrurilor care te fac fericit sau te destresează.
Eu am învățat multe în ultima vreme, deci nu a fost tocmai 'pierdere de timp' toată nebunia asta. Dar tu? Tu ce ai învățat?
Comentarii
Trimiteți un comentariu